dr. Dănuţ Radu SĂGEATĂ
DECIZIILE POLITICO-ADMINISTRATIVE ŞI ORGANIZAREA TERITORIULUI
Editura TOP FORM, Editura Universităţii Naţionale de Apărare - Carol I, Bucureşti, 2006
Organizarea spaţiului geografic reprezintă totdeauna finalitatea relaţiilor dintre componentele geografice, care se ordonează �n raport cu anumite variabile centrale. �n cazul spaţiilor antropizate rolul comunităţilor umane este hotăr�tor.
Cunoaşterea corectă a evoluţiei modului de organizare administrativ-teritorială, dihotomia dintre caracterul spontan şi semi-spontan al structurării spaţiului de către puterile locale sau supralocale, oferă autorului posibilitatea inserării ideilor proprii �ntr-un mediu foarte bine evaluat şi a definirii �n consecinţă a subcapitolelor. Pentru autor relaţia dintre cele două mărimi este proiectată sub lumina raportului centralism / regionalism, �n etapa interbelică şi a eficienţei economico-sociale �n perioada comunistă. Nu sunt omise nici efectele pe care le-au avut pierderile teritoriale din anul 1940 asupra organizării administrativ-teritoriale şi nici rolul factorului politic �n dinamica formelor de organizare �n etapa de după 1950.
�ntreaga evoluţie a organizării administrativ-teritoriale de-a lungul secolului XX este prezentată ca o succesiune de perioade de evoluţie normală, relativ stabilă, cu perioade �n care schimbările au introdus elemente perturbatoare evidente la nivelul sistemelor de aşezări �n special urbane, şi implicit asupra modului de organizare a spaţiului geografic. Analogia făcută cu dinamica hidraulică are sens pentru că �ntr-adevăr putem distinge perioade de evoluţie aproape laminară a unităţilor administrative şi perioade de tranziţie, merg�nd chiar p�nă la turbulenţă, cum a fost perioada 1950-1968, c�nd structuri neviabile impuse de către alţii şi-au dovedit incapacitatea unei bune gestionări a spaţiului.
Ţinta evident că este una şi anume optimizarea modului de organizare actuală a spaţiului, de gestionare adecvată a resurselor pe care le posedă acesta.
Gradul actual de fragmentare administrativă este considerat prea ridicat �n raport cu obiectivele unei dezvoltări regionale autentice. Se conchide că �spaţiile transfrontaliere reprezintă arii extrem de sensibile şi vulnerabile la schimbările geografice�, dar cu toate acestea pe măsura intensificării fluxurilor transfrontaliere, euroregiunile devin tot mai mult structuri teritoriale cu o personalitate proprie.
Modelul de optimizare propus se bazează pe un compromis făcut �ntre tradiţie şi necesitatea organizării adecvate a spaţiului şi are la bază stabilirea unor nivele ierarhice clare şi susţinerea unor procese reale de descentralizare şi desconcentrare.